MĂRTURIE. Un fost fotbalist român, testat pozitiv cu Covid, a ajuns la capătul răbdării în spital: „Noaptea și ziua ușa este încuiată / Am auzit că mâine vom face duș

MĂRTURIE. Un fost fotbalist român, testat pozitiv cu Covid, a ajuns la capătul răbdării în spital: „Noaptea și ziua ușa este încuiată / Am auzit că mâine vom face duș
Publicat: 14/06/2020, 13:45

Fostul fotbalist al Metromului şi al Preciziei Săcele, precum şi ex-directorul general al lui FC Braşov, Gabriel Mirceoiu, se află internat de 16 zile într-un spital braşovean fiind testat pozitiv cu COVID-19. Acesta se plânge că noapte stă „în celulă” cu ușa închisă.

Acesta nu va putea fi externat decât după ce două teste consecutive vor avea rezultat negativ. Aflat la marginea răbdării, Gabriel Mirceoiu i-a adresat, pe pagina personală de Facebook, un mesaj lui Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Mărturie: „Amenințat cu deschiderea unui dosar penal dacă nu urc în dubă”

„Sunt un pacient al unui spital din România, testat pozitiv în urmă cu 16 zile, fără a prezenta NICI UN FEL DE SIMPTOM DE BOALĂ, amenințat cu deschiderea unui dosar penal dacă nu urc în dubă. Sunt considerat asimptomatic, nu mi-a fost dat nici un medicament, sunt ÎNCĂ sănătos, noaptea și ziua ușa este încuiată și nu am dreptul să ies din „celulă” / „baracă” la o plimbare! PROTESTEZ!!! ASIMPTOMATIC NR…… (Citește condițiile de confidențialitate). Am auzit că mâine vom face duș!!! Mesaj adresat d-lui Arafat!”, scrie fostul oficial al lui FC Braşov în mesajul său.

Gabriel Mirceoiu  a fost contactat telefonic pentru mai multe lămuriri de către jurnaliștii de la brasov.net.

„Noi nu avem niciun semn al bolii”

„Sunt internat în spital de 16 zile, dar mă simt bine, n-am nici un simptom al bolii. Nu vreau să fiu înţeles greşit, n-am absolut nimic de reproşat personalului medical sau auxiliar de la spital, vreau doar să semnalez situaţia noastră, a bolnavilor asimptomatici domnului Raed Arafat. Noi nu avem nici un semn al bolii, nu primim nici tratament, doar stăm izolaţi într-o camera”, a declarat Gabriel Mirceoiu.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat în mai Curtea Constituțională a României (CCR) provind excepția de neconstituționalitate în legătură cu mai multe măsuri legale care privesc reforma în domeniul sănătății. Weber susține că internarea obligatorie a pacienților fără simptome este ilegală.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României